Doi frați români, în vârstă de 23 și 25 de ani, au fost reținuți de autoritățile italiene. Aceștia sunt acuzați că au comis o crimă îngrozitoare.
Potrivit presei locale, victima se numea Enzo Vetrano și avea 77 de ani, iar cu cei doi frați români se cunoștea de mulți ani. Ei lucrau cu ziua pentru bătrân și uneori erau cazați în casa acestuia.
Soția victimei l-a găsit pe bărbat fără suflare, într-o vilă care se construia lângă casa lor. Femeia a rămas șocată atunci când a văzut că bătrânul avea o gaură în partea din spate a gâtului, informează Roitalianul. Lângă corpul acestuia ar fi găsit și arma crimei: un târnăcop.
Cei doi au fost văzuți de vecini la locul crimei, înainte și după uciderea lui Enzo Vetrano. Din primele informații, între cei doi români și pensionarul italian ar fi avut loc o dispută legată de bani.
„Cei doi frați români au fost arestați la câteva ore după crimă, în imediata apropiere de locu crimei, în timp ce se aflau în mașina lor, care a fost percheziționată. Alte mărturii adunate pe parcursul zilei au confirmat prezența celor doi la locul crimei imediat înainte și după agresiunea suferită de Vetrano.
La sfârșitul investigațiilor, au fost puse sub sechestru locuința unde a fost găsit corpul victimei, arma crimei, mașina menționată anterior, telefoanele mobile ale fraților reținuți și hainele pe care le purtau.
Cei doi arestați au fost duși la penitenciarul Velletri, la dispoziția autorității judiciare”, au transmis carabinierii italieni.
CITEȘTE ȘI:
O româncă stabilită în Italia a MURIT subit. Isabela tocmai petrecuse vacanța cu părinții